Renault Megane este unul din modelele de import situate in topul vanzarilor clasei compacte in Romania. Evident, cunoastem
bine generatia anterioara a modelului si stim la fel de bine ca aceasta
s-a vandut, la noi, in special in versiunea berlina. Pe langa apetitul
nativ al romanilor pentru berline, nu neaparat logic, acest aspect s-a
datorat si stilului ciudat al (spatelui) hatchback-ului. Designerii
au conceput vechea generatie in 3 si 5 usi intr-un mod extrem, daca se
poate spune asa. Fie iti place, fie nu. Si multora nu le-a placut.
Situatia
este cu totul alta in ceea ce priveste designul noului Megane. Multi se
gandeau ca, dupa ce au exagerat, francezii se vor duce in cealalta
extrema. Adica vor face o masina moderna, dar fara nimic deosebit din punct de vedere al stilului, ca sa limiteze riscurile. Ei bine, n-au facut-o. Din contra, noul
Megane arata foarte bine si este o masina “legata” din punct de vedere
vizual. Cu proportii corecte si coerenta intre partea frontala si cea
posterioara, masina place si atrage atentia. Blocurile optice mari,
parca modelate de un puternic curent de aer care le-a impins spre
lateralele masinii si grila masiva din spoiler inspira solididate si
acel gen de “nou” care isi va pastra prospetimea suficient de mult
timp, raportat la durata de productie. Spatele plonjat, cursiv afiseaza
stopuri mari, impartite pe aripile laterale si hayon. Parca nu ar fi
stricat si integrarea unei tevi de esapament in spoilerul ce pare
pozitionat un pic cam sus.
Interiorul este complet nou, din punct de vedere al designului si suficient de spatios, fara a iesi insa din media clasei la acest capitol. Tabloul
de bord este interesant, cu turometru analogic si vitezometru digital,
unul din efecte fiind acela ca poti supraveghea mult mai usor viteza cu
care rulezi. Comenzile climatizarii si sistemului audio arata
foarte bine, iti dau senzatia unei masini cu pretentii mai mari, dar
ergonomia are de suferit datorita multitudinii de butoane mici care le
compun.
Calitatea
asamblarii este buna, iar materialele folosite sunt corecte pentru o
masina de clasa compacta, fara pretentii premium. Foarte putine repere
sunt din acel plastic dur de care unii producatori abuzeaza. In
rest, pozitia optima la volan se gaseste rapid, scaunele sunt evident
facute pentru confort, dar cotiera centrala este pozitionata putin prea
in spate. De asemenea, habitaclul ar fi putut primi ceva mai multe
spatii de depozitare.
Masina de test este echipata cu un motor pe benzina (deocamdata singurul motor pe benzina din oferta) de 1,6
litri, care dezvolta 110 CP/6.000 rpm si 151 Nm/4.250 rpm. Propulsorul
este cam zgomotos in accelerare puternica, dar se linisteste la viteze
de croaziera datorita si celei de-a sasea trepte a cutiei, care reduce
turatia. Acceleratia 0 – 100 km/h este posibila in 10,5 secunde,
iar viteza maxima este de 195 km/h. Performantele sunt satisfacatoare
pentru cei ce conduc linistit, cu rezerve bune pentru depasiri daca se
retrogradeaza, pentru ca turatia inalta la care este prezent cuplul
maxim cere acest lucru. Nici acest motor, nici platforma tehnica nu
sunt sportive. Suspensiile sunt setate in primul rand pentru confort,
nu te incurajeaza sa mergi tare, dar nu-ti dau emotii la manevre mai
bruste. Este pur si simplu “un mix bun” intre siguranta si confort, cu accent pe confort.
Directia mi-a placut, nu pentru ca ar fi vreo referinta in segment, ci
pentru te lasa sa “simti” manevrele, spre deosebire de sistemele multor
Renault-uri de pana acum. Cutia nu lasa loc de reprosuri decat pentru
selectia usor imprecisa treptelor a cincea si a sasea, datorita si
curselor cam mari ale schimbatorului.
Megane iti arata cum sa conduci economic
Noua generatie Megane este echipata cu un sistem care iti arata cum sa schimbi treptele pentru a conduce cat mai economic. Pe
cadranul turometrului exista doua sageti care iti indica cand trebuie
sa urci o treapta sau sa cobori o treapta. Ceea ce incearca sa faca
practic acest sistem este sa tina turatia motorul cat mai jos, la
limita subturarii. Astfel se ajunge sa ti se recomande – in functie si de cum accelerezi – schimbarea rapida a treptelor in asa fel incat, chiar si in oras, ajungi la 65 km/h in treapta a sasea. De fapt, pana in aceasta viteza, turometrul indica sub 2.000 rpm.
Exista si cateva probleme in ceea ce priveste utilitatea acestui sistem, in conditiile reale din Bucuresti.
Da, cand ai primul contact cu masina incerci sa schimbi dupa cum iti
este indicat si sa urmaresti si consumul instantaneu pe computerul de
bord. Dar la un moment dat realizezi ca nu este deloc comod sa-ti
iei privirea de la drum, pentru a urmari indicatiile de pe turometru.
Ar fi fost de preferat sa ai aceste afisaje undeva mai sus in campul
vizual. Plus ca, in aglomeratie, degeaba urci o treapta daca trebuie
imediat sa franezi. Pe de alta parte, sistemul (disponibil in serie) te poate provoca sa afli cat de economic poti conduce in zone mai linistite.
Cu
acest motor pe benzina, masina are un pret de pornire de 12.900 euro
(pret de lansare, cu TVA inclus) in conditiile in care echiparea de
serie este chiar foarte buna: airbag-uri frontale si laterale, ABS
cu repartitor electronic al fortei de franare si asistenta la franarea
de urgenta, aer conditionat, geamuri electrice, oglinzi electrice
incalzite, inchidere centralizata si demaraj cu card, radio CD cu MP3
si 4 boxe, computer de bord, proiectoare ceata etc.
Cei ce vor un diesel au de ales intre doua propulsoare, dCi-ul de 1,5 litri si 105 CP si motorul de 1,9 litri si 130 CP.
Concluzia este ca principalul
capitol la care noul Megane a plusat serios este designul, dar cu
mentiuni si la calitatea materialelor si asamblarii. Masina nu emite pretentii de premium, dar nici nu dezamageste la vreun capitol, daca tinem cont de pret si echipare. Pentru cei ce se incadreaza in target, pur si simplu isi merita banii.
Date complete despre preturi, motorizari si niveluri de echipare gasiti aici.
|